Abodrarea Psihanalitica a Dezvoltarii in Psihanaliza
Viziunea psihanalitică a lui Freud privind dezvoltarea cognitivă a copilului a avut un efect profund asupra gândirii psihologice încă de la apariţia acesteia, în prima parte a secolului XX. Freud susţine că personalitatea este constituită din trei structuri importante: Id (Sinele), Ego (Eul) şi Superego (Supraeul). Fiecare parte a personalităţii are propria sa funcţie, iar în personalitatea sănătoasă matură, cele trei părţi produc un comportament echilibrat, bine integrat. Aceste trei părţi ale personalităţii nu trebuie văzute ca fiind entităţi biologice tangibile.Idul este determinat biologic şi este partea primitivă a personalităţii ce înglobează toate pulsiunile instinctuale: sexuale, agresive şi cele care interesează satisfacerea nevoilor corporale. El acţionează după principiul plăcerii, adică caută să simtă plăcerea şi să evitedurerea. Idul este iraţional, impulsiv şi nu este afectat de restricţiile sociale. La copiii noi născuţi toate procesele mentale sunt procese ale Id-ului.
Eul se dezvoltă odată cu creşterea copilului în încercarea acestuia de a se adapta cerinţelor lumii 5exterioare. Eul operează după principiul realităţii, adică gratificarea nevoilor sunt amânate până în momentul şi locul oportun. De exemplu, copilul învaţă că foamea îi va fi satisfăcută numai atunci când cineva va fi disponibil să-i prepare mâncarea. Prin dezvoltarea acestei structuri de personalitate copilul învaţă să ia în considerare constrângerile şi restricţiile lumii înconjurătoare. Eul încearcă să realizeze echilibrul dintre pulsiunile iraţionale ale Sinelui şi realităţile lumii exterioare. Supraeul este echivalentul aproximativ al conştiinţei de sine şi apare în perioada 4-6 ani. Supraeul reprezintă cadrul intern al individului, a ceea ce este „drept” şi „nedrept”, aşa cum sunt ele reprezentate de sancţiunile şi inhibiţiile morale existente în cultura respectivă. Orice violare a standardelor înalte, deseori nerealiste, are ca rezultat sentimentul de vinovăţie şi anxietatea. Stadiile dezvoltării psihosexuale exprimate de Freud au apărut în urma investigării mai multor traume la copii, ajungându-se la concluzia că primii cinci ani de viaţă au un efect permanent asupra dezvoltării personalităţii acestuia. Freud s-a referit la instincte sexuale, deşi atribuia acest termen copiilor, însă conotaţia termenului de „sexual” a fost mai degrabă cea de „plăcere fizică”. Stadiul oral
Primul stadiu se desfăşoară în primul an de viaţă, sursa principală de plăcere a copilului fiind gura. Copilul găseşte o plăcere deosebită în activităţi orale, precum suptul şi apucarea cu gura, lucru important, după Freud, în definirea tipului de personalitate care se dezvoltă. La început, principala plăcere a sugarului o constituie suptul şi sorbitul, cunoscută drept faza optimismului oral. Mai târziu în acest stadiu, principala plăcere este obţinută prin apucarea cu gura şi mestecatul, stadiul sadic-oral. Dacă etapa anterioară este considerată mai satisfăcătoare, după Freud, copilul devine dependent, pasiv, extrem de credul, sociabil, fluent şi relaxat. Dacă principala plăcere a copilului provine însă din muşcat şi mestecat, atunci devine independent, foarte agresiv verbal sau fizic, ranchiunos, ambiţios şi nerăbdător.
Copilul ar putea căpăta o fixaţie pentru gură, ca sursa de plăcere, dacă este înţărcat fie prea devreme, fie prea târziu. Dacă este aşa, atunci va ajunge tipul de om care ţine totdeauna câte ceva în gură: ţigări, capete de creioane etc. Freud consideră că persoanele foarte independente prezintă o formaţiune reacţională împotriva dependenţei de stadiul oral. Cu alte cuvinte, ele supracompensează această dependenţă, transformând-o în opusul său.
Stadiile dezvoltarii copilului in viziunea psihanalitica
Stadiul anal
Acest al doilea stadiu are loc de la unu la trei ani. În timpul lui, libidoul, imboldul şi energia sexuală a individului se concentrează asupra anusului şi copilul găseşte multă plăcere în acţiunea de defecare. Aceasta este vârsta la care copilul va fi deprins cu oliţa şi Freud consideră că această deprindere ar putea influenţa personalitatea ulterioară. Dacă părinţii copilului sunt prea severi, copilul ar putea deveni anal-retentiv, făcându-i plăcere să reţină materiile fecale, în loc să ceară imediat oliţa. În acest caz, va deveni ca adult un tip egoist, lacom, încăpăţânat, refractar şi obsesiv. Pe de altă parte, dacă folosirea oliţei i se pare deosebit de plăcută, ar putea deveni anal-expulziv, iar ca adult ar fi extrem de generos şi de darnic. În plus, dacă deprinderea cu oliţa a avut loc prea devreme sau prea târziu, copilul ar putea căpăta o fixaţie anală. Personalitatea anală, după Freud, este caracterizată printr-o obsesie pentru curăţenie, sistematizare, ordine, puţină spontaneitate. Tipul de personalitate în care sunt combinate aceste trăsături este cunoscută sub denumirea de personalitate obsesiv-compulsivă.Stadiul falic
În stadiul falic, de la trei la şase ani, are loc identificarea sexuală a copilului. Acest stadiu a fost cel mai studiat de către psihanaliza clasică. Pentru prima dată, zonele genitale devin zone erogene principale, dar nu în legătură cu reproducerea, ci în maniera specifică sexualităţii infantile, urmărind doar obţinerea de plăcere. În timpul acestui stadiu, Freud presupune că băieţii încep să se confrunte cu ceea ce el a numit complexul Oedip. Acesta îi produce copilului conflicte tulburătoare, care trebuie rezolvate prin identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex. În stadiul falic băieţelul capătă o afinitate sexuală pentru mama sa. Datorită acestui lucru el îşi percepe tatăl ca pe un rival ce trebuie înlăturat.În această perioadă se conturează diferenţa între sexe, care e percepută ca diferenţa între a avea şi a nu avea penis. Aceasta este cauza care conduce la complexul castrării. S-a observat că acest complex se dezvoltă chiar şi atunci când nu sunt formulate ameninţări explicite cu castrarea. Există antecedente care crează teren favorabil dezvoltării acestui complex: experienţe traumatizante în care survine o pierdere – înţărcarea, defecarea, scăparea sânului în timpul alăptării, chiar şi însăşi naşterea (Otto Rank). Rolul complexului este diferit la fată faţă de băiat. La băiat apariţia complexului castrării pune capăt complexului Oedip, iar la fată, complexul castrării deschide complexul Oedip (denumit Electra).
